„Am ales să urmez acest drum și să-l păstrez, pentru că am observat că în momentul când intri în contact cu copiii, nu îți mai dorești să faci altceva. Această meserie îmi aduce o împlinire sufletească aparte”.

Acestea sunt cuvintele Roxanei Blidaru, o învățătoare care se bucură de această experiență de 21 de ani. Pe primii 14 ani i-a petrecut la o școală micuță din mediul rural, iar în anul 2013 a ajuns la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, unde predă în prezent.

Datorită colegilor ei, care au primit-o de la bun început cu brațele deschise, n-a simțit niciodată că ar fi fost în altă școală. Fiind alături de un colectiv bine format, percepe această școală drept un loc unde a prins deja rădăcini; unde rădăcinile se tot întind și se adâncesc. Ea își dorește să poată să își continue cariera aici, până în momentul pensiei.

Activitate de joacă. Elevii flutură parașuta în funcție de cerințele date

O echipă mai presus de diferențe

„Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște este o școală ce s-a pus în slujba comunității pentru a prefigura comunitatea viitorului. Este o școală care tratează cu respect și înțelegere fiecare elev, ajutându-l să se dezvolte în ritm propriu și să depășească obstacolele de orice fel. Împreună cu familia, școala își dorește netezirea drumului spre lumina minții și a sufletului fiecărui elev care îi trece pragul”, prezintă Roxana Blidaru școala unde își desfășoară activitatea.

Ateliere de literație cu sarcini de învățare pentru elevi

Cu toate acestea, învățătoarea a reușit să îi determine pe elevi să fie o echipă, fără să conteze mediul de proveniență sau nivelul de dezvoltare. Cel mai important lucru este ca aceștia să se înțeleagă bine și să se ajute reciproc.

Printre dificultățile întâlnite în ultimii ani se numără lipsa unor cursuri de formare pentru profesori, a unor resurse care să susțină dezvoltarea competențe, dar și a unor metode și practici creative și inovative, pentru a atrage copiii. O altă dificultate este faptul că sistemul de învățământ românesc nu prevede un număr mai mare de cadre didactice de sprijin, care să lucreze diferențiat, unu la unu cu elevii cu dificultăți de învățare, care adesea întâmpină și probleme de literație.

„Sunt 20 de elevi, dar trebuie cumva să îl dirijez pe fiecare în parte; toți au nevoie de sprijin. Sunt patru copii cu cerințe educative speciale și încă patru care nu au acest certificat, dar la care se observă clar că au nevoie de sprijin mai mult. Sunt într-adevăr copii buni, dar la un moment dat tot trebuie să treci pe lângă băncuța fiecăruia și să le explici la fiecare în parte”, ne spune Roxana Blidaru.

Atunci când vine vorba de lucrul cu elevii ce întâmpină dificultăți în procesul de învățare, învățătoarea consideră că orice cadru didactic trebuie să pornească mai întâi de la o evaluare diagnostică pentru a putea cunoaște nivelul de competențe ale fiecărui elev în parte, iar mai apoi să stabilească cele mai bune strategii de lucru.

Metode prin care se depășesc bariere

Din acest motiv, dornică să găsească noi metode pe care să le aplice pentru a îmbunătăți nivelul de scriere și citire al elevilor, Roxana Blidaru s-a înscris în proiectul Școli cu scLipici al Fundației Noi Orizonturi. Despre proiect a aflat din mediul online, iar după ce a văzut care sunt activitățile și că se adresează copiilor cu dificultăți de literație, și-a luat inima-n dinți și a sunat la Fundația Noi Orizonturi. Aceasta a participat atât în cadrul proiectului Școli cu scLipici, cât și la cursurile de formare propuse de fundație.

„Implicarea în cadrul acestui proiect (Școli cu scLipici) m-a ajutat să găsesc acele metode prin care să îi sprijin pe elevii mei pentru ca, pe viitor, cititul și scrisul să le faciliteze învățarea. Cursurile pe care ni le-au pus la dispoziție, resursele materiale, webinariile și ateliere de descâlcit literația, m-au ajutat foarte mult în construirea demersului cu copii ce au dificultăți de literație. Am găsit sprijinul unor oameni frumoși, care mi-au oferit imediat tot suportul și toată încrederea, încă de la prima discuție și le mulțumesc pentru ceea ce fac”, zice Roxana Blidaru.

Învățătoarea ne-a povestit și despre doi copii din clasa ei, care s-au remarcat prin faptul că au progresat mult în procesul de scriere-citire. Cei doi copii provin dintr-o comunitate dezavantajată economic și social. În perioada învățării online, ei nu au avut acces la educație, iar dificultățile lor s-au adâncit și mai mult.

Nici familia nu i-a putut sprijini prea mult deoarece sunt părinți ce au absolvit ciclul primar sau gimnazial. În ciuda acestor impedimente, se vede că își doresc ca propriii copii să beneficieze de educație, motiv pentru care îi trimit la școală și încearcă să le ofere cele necesare. Faptul că părinții le spun că trebuie să meargă la școală zilnic și le reamintesc că e important să învețe, sunt puncte de pornire și îi ajută pe copii să progreseze.

„Când am ales această meserie mi-am asumat alegerea făcută și am încercat să fac totul cât se poate de bine. M-am pus în situația copilului, atunci când am văzut că nu înțelege. M-am pus și în situația părinților și m-am gândit că sunt persoana responsabilă de viitorul acestor copii și că trebuie să fac totul astfel încât ei să devină niște copii cu competențe care să-i determine să reușească”, ne spune învățătoarea.

Se impuneau intervenții în dezvoltarea ariilor majore de literație: conștientizarea fonologică și fonemtică, decodarea și corespondența fonem-grafem, vocabular, fluență și comprehensiune. Cei doi copii au participat la Școala de Vară cu scLIPICI. Acum iau parte la activitățile din cadrul Laboratorului de literație.

Progresele lor sunt vizibile în dezvoltarea ariilor majore de literație. Nu au ajuns încă la nivelul impus de programa școlară, dar progresele se văd de la o zi la alta. De asemenea, elevii sunt dornici să învețe, conștientizând progresele proprii și bucurându-se de ele: ,,Doamna, acum știu să citesc!”.

De multe ori, în cazul elevilor ce întâlnesc anumite dificultăți de scriere și citire, pot apărea stima de sine scăzută și dorința de a se retrage din colectivul clasei. Acest lucru a fost sesizat de către învățătoare atât în cazul seriei actuale de elevi, cât și în seriile anterioare.

„Copilul simte frustrare și, până la urmă, ajunge să deranjeze întregul grup, atunci când este în clasă. În anumite momente, acesta poate chiar să abandonează școala. El nu înțelege cerințele și de aici apare și frustrarea. Vrea să dovedească, sau să atragă atenția asupra lui. Apar și situații când colegii îi resping, dar am făcut pe cât posibil să nu existe astfel de situații și avem programată o oră pe săptămână în care copiii lucrează împreună”, ne povestește Roxana despre experiența ei cu elevii.

Elevii abia așteaptă să se întâlnească pentru a lucra împreună. O parte din ei chiar au persoane preferate cu care sunt dornici să învețe. Perechile se schimbă adesea și sunt astfel gândite încât un copil ce are dificultăți de scriere sau citire să poată lucra cu un altul care e mai avansat. Activitatea se numește „Învățăm împreună” și chiar dacă este în afara programului de la școală, îi determină pe copii să se ajute între ei.

„Mă bucură foarte tare să văd cât de implicați sunt elevii. Copilul care deja și-a format aceste competențe merge la colegul lui și îi explică. Sau colegul vine și îl întreabă. Lucrez și eu în cadrul laboratorului de literație cu doi dintre copii, dar nu doar ei au nevoie de sprijin, iar atunci am gândit această activitate. Se formează și se încheagă colectivul, așa, ca o echipă. Parcă e mai frumos și parcă înțelegi mai ușor când îți explică un coleg”, zice învățătoarea.

Copiii au mai mult curaj să întrebe atunci când nu știu, sau nu au înțeles ceva, fără să le mai fie teama pentru că știu că există colegi care își manifestă disponibilitatea de-a le răspunde la întrebări.

Viața formată în jurul educației

Alegerea rolului de cadru didactic nu a fost întâmplătoare pentru Roxana Blidaru. Ea a pornit pe acest drum fiind influențată de mediul în care a trăit, deoarece atât mama, cât și mătușa ei au fost cadre didactice care au predat în învățământul preșcolar.

„Încă de la vârsta de doi ani am mers cu mama la grădiniță. Ea mi-a fost și mamă, dar și primul dascăl. Atunci când nu mergeam cu ea, mergeam cu mătușa. Nu aveam cu cine să rămân acasă și de aceea singura variantă era să mă ia la grădiniță. De la ele am învățat ce înseamnă dăruirea pentru copii, dar și priceperea și răbdarea de a modela mintea micuților cu care lucrau”, își amintește cu drag Roxana.

O altă persoană care a jucat un rol important în viața Roxanei Blidaru și care i-a insuflat dragostea pentru copii a fost doamna ei învățătoare. Blândețea, pasiunea și felul în care învățătoarea îi pregătea pe copii au atras-o mult pe Roxana, determinând-o în mod indirect să își dorească să devină cadru didactic.

Chiar dacă viața ei s-a învârtit în jurul spațiului educațional, de la o vârstă fragedă, persoanele din jur și în mod special mama sa, i-au oferit libertatea de a lua singură decizia asupra carierei pe care să o urmeze. Mama și mătușa i-au prezentat atât aspectele pozitive, cât și pe cele care, din punctul lor de vedere, ar fi putut să fie mai puțin plăcute sau mai dificil de controlat. Fiind conștientă de avantaje, dar și de barierele ce pot să apară în viitor, Roxana Blidaru a mers mai departe, în educarea a noi generații de elevi.

„Momentele cele mai plăcute sunt acelea când vezi în fața ta suflete mici. Vezi perechi de ochi și urechi îndreptate cu încredere către tine. Te marchează bucuria copiilor ce se reflectă în ochii lor și în modul în care aceasta se manifestă”, ne confesează învățătoarea.

O astfel de pasiune și implicare se observă chiar și în momentele dificile. După o zi lungă la școală, uneori apare această stare, că parcă din tot ceea ce a făcut, nimic nu a ieșit bine. Aceste situații se referă la demersul didactic, unde învățătoarea se întreabă dacă a reușit să îi determine pe copii să fie atenți și să înțeleagă, sau ce poate să facă atunci când un copil se comportă într-un anumit mod neplăcut. Cu toate acestea, Roxana Blidaru alocă timp pentru a reflecta asupra celor întâmplate, a se analiza și astfel găsind soluții potrivite pentru a evolua.

Roxana Blidaru își amintește mereu că aceste momente fac parte din meseria de dascăl, care diferă de celelalte meserii, unde oamenii se duc acasă și își văd mai departe de familie, de celelalte activități pe care le au.

Pentru ea, rolul de dascăl implică timp și reflectare asupra lucrurilor ce nu au mers tocmai bine și descoperirea a noi metode cu care să vii în fața copiiilor, să îi ajuți să învețe și totodată să le creezi și o stare de bine.

Sursă foto: Arhiva Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, Târgoviște și Arhiva personală a Roxanei Blidaru