Interviu cu Simona Pușcaș bibliotecar în comuna Dobrin, județul Sălaj

Dobrin are o poveste asemănătoare cu multe din comunitățile din mediul rural – o populație în scădere, care nu a reușit de-a lungul timpului să își valorifice diversitatea etnică și culturală, prea aproape de oraș pentru ca părinții înstăriți să nu își ducă copiii la școala de acolo, prea departe de oraș ca oportunitățile economice să răzbată până la ei. 

Simona a terminat liceul la specializarea „mecanic” și a urmat facultatea de Psihologie. Dar, a fi bibliotecară în Dobrin este acum al doilea strat de piele pentru ea. Recunoaște că, la fel ca mai toți bibliotecarii din mediul rural, ajută și la primărie cu împărțit de tot felul și de făcut inventare. Dar, toate aceste sarcini le vede ca pe o șansă să țină biblioteca deschisă. Am stat cu ea la povești aproape o oră despre rolul bibliotecii în comunitate și mi-a povestit de ce cărțile trebuie să rămână acolo, aproape de oameni.

Statisticile spun că România a închis, după Revoluţie, peste 7.000 de biblioteci, mai bine de 200 pe an. Pe unii ne îngrijorează, pe alții îi face să declare cu nonșalanță că ar trebui transformate într-un fel de internet cafe-uri în numele unui viitor digitalizat, care nu ține cont de realitatea numărului de copii și adulți care nu știu să citească și să scrie, de lipsa de resursă umană locală disponibilă pentru această conversie profesională, de lipsa de asumare politică pe termen lung a unui astfel de demers. Dacă punem însă declarațiile și acțiunile cap la cap ne dăm seama că, la fel ca toate sistemele publice, și bibliotecile se află sub același asalt: dacă nu aduc profit, nu cheltuim resurse publice pe ele. Mai rezistă doar oameni ca Simona, îndârjiți și ocupați până peste cap să își facă rost de cărți, de spațiu, de căldură, de o toaletă etc.

Vă las cu Simona și povestea cărților ei. Nu uitați să îi dați un like pe Facebook… să știe că este văzută și apreciată, așa cum merită.

Sorana Pogăcean: Care (mai) este rolul bibliotecii în comunitate?

Simona Pușcaș: Nu pot să generalizez. Depinde foarte mult și de ideea preconcepută dintr-o comunitate despre ce face bibliotecarul. Eu cred că un copil trebuie să vină la bibliotecă ca și acasă: un mediul plăcut, curat, cald, apare o păpușă dintr-o carte, știu eu, am citit Crocodilul și dentistul și apare crocodilul din cartea respectivă, sau ieri am citit despre o veveriță cu copiii de la grădiniță, păi a citit cu noi și veverița. Trebuie să vină cu drag la bibliotecă și la mine, cel puțin vin cu drag. Trebuie să se simtă la fel de bine ca acasă.

Sorana: La tine la bibliotecă este ca o sufragerie cu cărți.

Simona: Exact.

Sorana: Și totuși, ce-i face pe oameni să fie reticenți în a veni la bibliotecă? Chiar și în comunitățile care au o bibliotecă bine dotată, cu oameni care să îi primească, există un număr mic de cititori.

Simona: Adulții tind să aibă deja ideile lor despre ce se întâmplă la bibliotecă. Unii chiar cred că nu se întâmplă nimic pentru ei. E adevărat că nici nu mă axez pe cei mai în vârstă pentru că este mai ușor să lucrezi cu un copilaș și să îl formezi ca cititor decât un adult cu care trebuie să îți consumi toată energia să îl convingi să vină la bibliotecă și să citească. Ei au de crăpat lemne, de cules porumbul, e normal, doar astea aduc mâncare pe masă.

Sorana: Deci strategia ta este să lucrezi cu copiii. Ai văzut în cei 13 ani de când ești bibliotecară un progres?

Simona: În 13 ani de când sunt bibliotecară am reușit să fac patru copii să iubească cititul. Nu pot să îi fac pe toți să iubească cititul, pentru că fiecare are abilități diferite. Unii, de exemplu au înclinație spre IT. Am încercat să aduc și CodeKids la bibliotecă, dar dacă eu nu am eu suficientă deschidere spre informatică și nu am suficiente cunoștințe, atunci nu pot să le transmit foarte multe.

Dar cartea și cititul sunt baza. La grădiniță și clasele primare am descoperit că prinde cel mai bine cartea și cititul. Pentru că vii cu o poveste, apoi mai vii cu un dulce, o surpriză care se leagă de povestea citită. Și lor le place.

Sorana: Înțeleg că oricine poate să vină la bibliotecă și să-și aleagă o carte, dar tu mergi la școală și duci acolo cărți și citești cu ei. Cât de des faci asta?

Simona: De două ori pe săptămână. O dată merg la grădiniță și o dată merg la clasele pregătitoare până la a doua. Și ceilalți, mai mari, vin ei la bibliotecă. Mă duc la școală deoarece spațiul bibliotecii noastre este prea mic. Or, mai mult de cinci copilași nu pot să intre ca să facem o activitate împreună. Așa că îmi pun lucrușoarele în straiță și mă duc la grădi.

Sorana: Cum îți alegi cărțile pe care le duci la școală?

Simona: Dacă doamna învățătoare zice că astăzi avem toamna, atunci eu am o carte despre toamnă. Sau mai multe. Dacă avem pe sănătate, aleg o carte despre sănătate. Completez ceea ce se face deja la școală.

Apoi mă tot formez și informez. Iau de pe site-ul fundației resurse, de la Ovidiuro, m-am dus la întâlnirile cu Brandi Bates. Încerc să fiu la curent cu ce mai este nou.

Sorana: Ai observat în acești 13 ani o schimbare în calitatea cărților disponibile pentru copii?

Simona: Au apărut cărți inteligente, care iubesc copiii. Întotdeauna au o morală. Ca să îți dau un exemplu recent, ieri am citit A venit toamna. De la poveste am putut ușor să vorbim și să învățăm despre animale, despre anotimpuri, despre culori. Sunt complexe, dar nu este un text fără sfârșit, fără ilustrații. Ori un copil trebuie să vadă. Textele să fie scurte, să fie pe conținut. Nu poți să-i obosești cu o frază fără sfârșit. Altfel vine și te bate pe picior și îți spune: „Vreau să te oprești! Nu mai vreau să te ascult”. Dacă încerc să îi spun că imediat termin el spune „Nu imediat. Acum.”

Sorana: Tu spui că lucrezi bine cu educatoarele și învățătoarele din școală. Cum ai reușit să formezi această relație?

Simona: În viață trebuie să ai noroc la oameni.

Sorana: Nu mă ajută răspunsul tău. Am nevoie de soluții sistemice, iar tu spui că ține de șansă. Dacă tu mergi de două ori pe săptămână la școală înseamnă că cineva a inițiat acest demers, ați stat și ați planificat aceste întâlniri, ați negociat etc. Norocul ăsta, ți-l mai și faci.

Simona: Am urmărit-o foarte de mult pe Brandi și mi s-a părut că are o abordare foarte de suflet cu cartea. Am zis hai să încerc. Pentru că eu la bază am terminat un liceu mecanic. Apoi am făcut Psihologie. Deci nu am fost bibliotecară dintotdeauna. Iar Brandi are următoarea abordare: dacă nu vin ei la tine, te duci tu la ei. Bați odată, de două ori, de trei ori… nu renunți.

Sorana: Tu citești împreună cu copiii conform metodologiei. Ai observat că profesorii preiau acest mod de lucru cu cartea?

Simona: Ei au pregătirea lor profesională. Dar, mă primesc cu drag de fiecare dată când am o carte nouă de citit. Sunt deschise.

Sorana: Învățătorii nu sunt învățați să citească împreună. Eram curioasă dacă au preluat de la tine, pentru că nu există această așteptare având în vedere că nu face parte din formarea lor inițială.

Simona: Nu pot să îmi asum asta. Prefer să fiu bibliotecara care merge cu cărți la școală și atât.

Sorana: Feedbackul lor este că intervențiile tale accelerează citit-scrisul?

Simona: Da. Este foarte importantă colaborarea noastră.

Sorana: Povestește-mi despre cel mai drag program al tău.

Simona: Să citim și apoi să facem activități pornind de la poveste. De exemplu, citim Crocodilul și dentistul, apoi ne spălăm pe dinți. Avem o dantură, primită de la Crucea Roșie și toată lumea se spălă pe dinți, sus-jos. Atâtea idei găsești în fiecare carte.

Sorana: Cum faci rost de toate aceste resurse?

Simona: De la second. Găsesc acolo și crocodili și păianjeni și tot felul de nebunii.

Sorana: Ai un fond financiar disponibil?

Simona: În familia mea, de câte ori trebuie să comemorăm ceva, 13 ani de când nu mai este tata sau 26 de ani de când nu mai este mama, în loc să fac o donație către biserică, o fac către copii.

Sorana: Înțeleg că tu ai decis dai zeciuiala către copii, dar o bibliotecă nu se ține cu zeciuială. Cum trebuie să susținem bibliotecile ca să nu le închidem sau transformăm în internet cafe-uri?

Simona: Din păcate de la Revoluție încoace nu s-a mai investit în biblioteci. Domnul primar de la noi mi-a dat bani pentru fond de carte pentru că a văzut că fac activități. Când faci o activitate ea ajunge să se lege așa de frumos de alta. Dacă am fost la Straja, am atras fonduri, am luat lucrușoare pentru școală, pentru bibliotecă, apoi Maria Kovacs m-a recomandat unei organizații din Germania care a venit și a construit un parc de aventură în curtea bibliotecii de 15.000 de Euro. Niciodată, în viața mea, nu aș fi reușit altfel. Cu cât faci mai multe lucruri bune pentru comunitate, cu atât vin mai multe lucruri bune spre tine.

Ca să revin. Anul ăsta am primit 3000 de lei pentru fondul de carte și am luat multe cărți pentru copii. Dar acum simt nevoia de un spațiu mai mare. Să pot pune pufuri să stea copiii să citească cât doresc. Numărul de cărți și resurse a crescut și nu mai încap oamenii acum. Am copii mulți care ar veni, dar nu am unde să îi primesc. Iar eu nu am cum să atrag astfel de fonduri. Desigur, urmăresc mereu ce finanțări mai sunt, scriu tot felul de aplicații și sper ca cineva să spună da, uite ce idee bună.

Sorana: Cum ar arăta biblioteca perfectă din comunitatea ta?

Simona: Eu zic că este nevoie de tehnologie. Dar, mi-am luat o carte scrisă de neurochirurgul Vlad Ciurea și el spune că cititul și dansul sunt mai importante decât tehnologia pentru sănătatea creierului. Ori noi nu avem spațiu pentru citit și dansat. Ca să prindă drag de citit copii trebuie să aibă acces la un loc primitor în care să se întâlnească cu cartea. Acum eu mă duc la școală, e în regulă. Dar, următorul pas este să vină la bibliotecă. Păi dacă vin două mămici și copii se umple spațiul.

Îmi doresc o bibliotecă primitoare, să stea lăfăiți pe un puf sau pe o băncuță, să își ia ei cărticica ce li se pare mai colorată, să o răsfoiască, să o miroasă, să se împrietenească cu ea. Să mai dea peste un binoclu, o lupă, o jucărie care seamănă cu personajul din cartea pe care o citesc. Cum ziceți și voi la fundație – să fie experiențial.

Interviul cu Simona a fost editat pentru claritate.