Hambarul cu Carte – proiectul creat prin implicare și pasiune pe termen lung

18 ianuarie 2023

Povestea proiectului Hambarul cu Carte a luat viață atunci când Ramona Jakoby a transformat hambarul din curtea casei într-un spațiu magic, dedicat literaturii și activităților educaționale. Născută și crescută la oraș, în Timișoara, Ramona decide să se stabilească în satul Comloșu Mic. Din dorința de a le oferi copiilor ei un mediu în care să se bucure de activitățile jucăușe ale vârstei, dar și preocupată de educația lor, ea reușește să creeze un loc desprins din poveștile copilăriei.
Activitate de lectură în hambar

„Locuim într-o casă care are un hambar pe care nu-l mai folosim și, inspirată din copilăria mea, când mă jucam tot așa, în cotarca bunicii, am amenajat puțin hambarul astfel încât să fie un loc sigur și am început niște activități cu copiii mei și cu prietenii lor de pe stradă. La început, ne adunam o dată pe săptămână și făceam diferite obiecte prin diferite tehnici de craft.Deci inspirația a venit din copilăria proprie și din nevoia de a-mi preocupa copiii cu activități de tipul acesta”, ne zice Ramona Jakoby despre Hambarul cu Carte.

Participanți la școala de vară organizată de Hambarul cu Carte
Proiectul inspirat din copilărie
Din nevoia de reinventare a activităților dedicate copiilor, în anul ce a urmat, programul s-a diversificat. Participanții s-au bucurat de vizionări de filme în hambar, picnicuri de lectură și, treptat, de ateliere de lectură. Cu ajutorul primit de către o profesoară de limba și literatura română, proiectul a început să se dezvolte. Astfel, au fost încurajați să participe copii care erau elevi la școala din Jimbolia. Prin sprijinul și implicarea părinților, activitățile de literatură se puteau desfășura pe parcursul întregului an, în afara Hambarului.

„Ni s-a alăturat apoi o prietenă care este profesoară de română, pentru că eu nu sunt de specialitate, sunt doar pasionată de lectură și preocupată de partea asta. Pregăteam împreună lecturi pentru copiii în jurul vârstei de 10 ani, deci oricum copii cititori și așa am dus-o vreo 3 ani.
Pandemia ne-a trecut în online, ca pe toată lumea, și cumva am asigurat toată activitatea prin povești înregistrate pe care le difuzam pe pagina Hambarul cu Carte. Abia de doi ani am început să lucrăm cu școala din sat și din comună”, spune Ramona.

Copiii învață și se bucură de activități în aer liber

Contextul creat de pandemie a scos la iveală nevoile persoanelor din spațiul rural și proiectul a început să se extindă, ghidat de scopul de-a ajunge la copiii din sat. Pentru a afla despre experiența copiilor, dar și despre modul de organizare al activităților, am vorbit cu Ana-Maria Șandor, una dintre învățătoarele din sat, care s-a implicat cu pasiune în acest proiect.

„Întâlnirea noastră cu Hambarul cu Carte a fost una benefică pentru elevii mei, în primul rând, pentru că anul trecut am terminat clasa întâi și simțeam nevoia de-a consolida și de-a repeta pentru că nu era însușit scris-cititul. Și atunci mă gândeam că pe viitor va fi tot mai dificil, nu mai e timpul necesar de-a mă preocupa de ei așa cum trebuie și am solicitat Ramonei ajutorul.
Ramona ne-a sprijinit, ca de fiecare dată, și am organizat pentru al doilea an la rând școala de vară, sub egida Școli cu scLipici, pentru că ne-am inspirat foarte mult din materialele oferite. Am lucrat diferențiat, am lucrat unu la unu pentru că au fost voluntari, am explicat acestora ce este de făcut cu fiecare copilaș în parte și cu atâta bucurie am făcut evaluarea finală”, zice învățătoarea Ana-Maria Șandor.

Copiii învață alfabetul

„Rezultatele reale ale efortului”
Pe lângă acestea, învățătoarea ne-a povestit despre faptul că spațiul non-formal, separat de sala de clasă, de note și de rigurozitatea școlii, i-a făcut pe elevi să se simtă foarte bine. Sarcinile de lucru și lecțiile de română și matematică au fost îmbinate armonios cu lucrul practic, cu cântecele, jocurile și celelalte activități interactive ale copiilor, precum ieșitul în parc, sau vizitele făcute în Timișoara. Participarea copiilor la acest tip de activități i-a ajutat să lucreze mai bine, iar învățătoarea observă rezultate îmbucurătoare.

„Fiind copii, ei bineînțeles că nu au realizat câte au învățat, dar eu am văzut inclusiv cu evaluarea inițială pe care am aplicat-o la clasă. Nu a mai trebuit să sedimentez recapitularea la început de an școlar pentru că era deja făcută și mi-a fost atât de ușor să încep clasa a doua. Chiar și acei copilași care de-abia buchiseau, acum recunosc mai multe litere, leagă mai ușor silabele și calculează; lucrează împreună, se sfătuiesc și se ajută”, spune învățătoarea bucuroasă.

Exercițiu cu cartonașe

Ramona Jakoby, dornică să găsească pârghii noi prin care să ajute comunitatea și să pună lucrurile în mișcare, își propune să poată lucra alături de învățătoarele din sat, moment în care începe să se intereseze mai mult și astfel află despre Fundația Noi Orizonturi.
Chiar dacă la început au apărut diferite impedimente, pasiunea a fost ceea ce le-a determinat atât pe Ramona Jakoby, cât și pe Ana-Maria Șandor să meargă mai departe, organizând Școala cu ScLipici alături de Hambarul cu Carte.

„Copiii au fost foarte implicați și am văzut rezultatele reale ale efortului nostru și dacă noi considerăm că a meritat investiția noastră, a timpului nostru, a energiei noastre, chiar a fost ceva util pentru copii. Chiar a meritat.
Se vede progresul copiilor și separat de informațiile școlare, de programa școlară. Mă uit la comportamentul lor și sunt săritori, se ajută unii pe alții și vorbesc atât de frumos. Dacă nu se descurcă vreun coleg, imediat vin să îl ajute. Sunt un colectiv grozav pentru că toți elevii s-au integrat atât de frumos, în ciuda diferențelor și a problemelor”, zice învățătoarea.

Ana-Maria Șandor ne-a povestit cum în ultimii doi ani a lucrat cu copiii pe baza activităților atât integrate, cât și diferențiate, pornind de la șase itemi, trei pentru limba română și trei pentru matematică. Fiecare activitate a fost aleasă în funcție de capacitatea și de nevoile copiilor. Încurajați să lucreze, dar și să se distreze, copiii au avut parte și de activități practice, jocuri și mișcare.

Activitate la muzeu

„Fiind activități diferențiate, erau foarte mulțumiți și împliniți pentru că au reușit să ducă la bun sfârșit ce au avut de făcut. Mai adăugăm un gram de dificultate. Asta am zis tot timpul: noi trebuie să apreciem ceea ce știe să facă, nu ceea ce nu știe să facă și atunci să se simtă bine. Copilul este împlinit, stima de sine este în creștere.
A fost foarte bine pentru că prin implicarea Hambarului cu Carte și a Fundației Noi Orizonturi, am avut parte și de materiale, de tot ce-am avut nevoie. Am putut să ne desfășurăm activitatea în condiții excelente. Copilașii au avut tot ce a fost necesar pentru desfășurarea activităților”, povestește Ana-Maria Șandor.

„Pașii sunt foarte mici, dar sunt pași care merg înainte și asta ne bucură”
Pe viitor, pe lângă implicarea copiilor din clasele mai mici în activități, Hambarul cu Carte își propune să realizeze mini-biblioteci pentru clasele primare; un colț de lectură care să le oferă copiilor posibilitatea să exploreze universul lecturii, dar și alte activități. Prin această extensie a proiectului, nici familiile copiilor nu sunt lăsate de-o parte. Părinții sunt încurajați să se implice mai mult în procesul de învățare al copiilor.

„Noi visăm la un centru cu activități de după-amiază. Unde învățătoarele să poată gestiona activitățile copiilor de după-amiază. De exemplu, mai multe învățătoare au o zi pe săptămână dedicată lecturii.

Da, copilul trebuie să fie înconjurat de cărți. Și atunci cel mai bine e să ai la dispoziție cărțile, în clasa ta, acolo unde copilul petrece 4-5 ore din zi. Ce se întâmplă în familie este greu de controlat. De aceea, [tindem] spre a crea un parteneriat cu familia, încât și părinții să conștientizeze că da, e important să aibă acces la carte, să aibă acces la resurse. Pașii sunt foarte mici, dar sunt pași care merg înainte și asta ne bucură”, ne povestește Ramona despre planurile de viitor ale proiectului.

Colț dedicat lecturii

Site realizat de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Romanian American Foundation. Designed by NODE