Cititul se învață citind — asta nu poate fi noutate pentru nimeni. Înainte să citească textul scris, micii cititori urmăresc și ascultă povești, răsfoiesc cărți, privesc imagini și învață cuvinte cu care să denumească ceea ce văd, precum și limbajul cu care să întrebe despre cele necunoscute. Înainte să spargă întreg codul alfabetic, cei mici recunosc diverse alte simboluri, de exemplu, logo-urile care apar frecvent în jurul lor: ale firmelor, mașinilor, canalelor de televiziune sau de social media și altele. 

La intrarea în școală, la debutul „oficial” al învățării cititului, micii cititori se află la niveluri diferite ale abilității de interacționare cu cartea și textul scris.

Unii intră în clasa pregătitoare cititori „de-a gata”, alții cunoscând toate sau aproape toate literele alfabetului, alții cu niște cuvinte pe care le recunosc instantaneu. Unii însă – din nefericire, nu puțini – înainte de a veni la școală, nu au văzut aproape deloc text tipărit, nu au fost ajutați să conștientizeze rostul textului scris (de la etichetă la banalul mesaj pe telefon), nu au văzut adult apropiat citind sau răsfoind o revistă sau o carte.

Cei norocoși și acasă sunt înconjurați de cărți frumoase, ilustrate, de diverse mărimi, pe diverse teme, stiluri, au gustul format și știu ce soi de carte să ceară; cei absolut începători nu sunt obișnuiți să țină cartea în mână sau să o răsfoiască și nici nu știu cum să exprime o preferință pentru o temă sau alta.

Familiaritatea cu cartea și cu semnificația textului tipărit este, în mod cert, un aspect de care trebuie să ținem cont obligatoriu atunci când, la școală, așezăm cărți în preajma copiilor. 

Cum selectăm, așadar, cărți potrivite pentru diversitatea de cititori începători sau falși începători din primii ani de școală? Până prin 1998, când l-am cunoscut pentru prima dată pe cel pe care îl consider cel mai influent suporter al literației și gândirii critice din România, profesorul Charles Temple, nu mă întrebasem deloc dacă avem sau nu cărți pentru cititori începători în limba română. Când profesorul Temple venea în România, cu fiecare ocazie intra la câteva librării să vadă secțiunea de cărți pentru copii. El însuși fiind (și) autor de literatură pentru copii, spunea că e nevoie ca învățătorii să discute cu editurile, ba mai mult, a inițiat și sprijinit (voluntar) proiecte în care s-au realizat cărți mici pentru diverși cititori începători. De la el am învățat că avem nevoie de foarte multe cărți pentru micii cititori și de la el am învățat primele lucruri despre cărțile cele mai potrivite.

Iată câteva aspecte de care să ținem cont atunci când constituim biblioteca clasei în care unii copii provin din medii familiale lipsite de prezența cărților atractive pentru cei mici:

1. Aspectul fizic al cărților

Sunt de preferat cărțile de format mai mic, care șed mai cuminte în mâinile copiilor, care sunt rezistente la răsfoirile uneori mai stângace. O mărime destul de frecventă între cărțile ilustrate pentru începători este formatul de 32 de pagini, de circa 22*25 cm. Bineînțeles, foarte multe cărți foarte atractive – și recomandate cu multă convingere – nu se conformează acestor standarde de mărime. Dar mesajul de reținut este: gândiți-vă la raportul de mărime dintre cititorul mic și adult și încercați să țintiți cartea mai pe măsură. Mesajul implicit pe care îl poate transmite o carte de format mai mic unui copil este: „Sunt făcut special pentru tine; uite, sunt mic și eu ca tine.”

Evident, pentru a fi citite împreună de clasa întreagă, sub îndrumarea învățătorului, cărțile mari, chiar „uriașe”, de format A3 și chiar mai mari, sunt și ele necesare, dar ele se folosesc altfel. La fel și cărțile de format intermediar de citit împreună cu un grup de copii, care se țin cu interiorul (nu cu coperta) îndreptat spre copii în timpul citirii, unde ilustrațiile e nevoie să fie văzute de toți în timp ce se ascultă textul.

2. Întinderea textului pe pagină, raportul text-ilustrație, tipul și mărimea fonturilor

Toate aceste aspecte merită atenție dacă vrem să atragem cititorii, nu să-i speriem. Încercați să vă uitați la ansamblul unei deschideri de carte cu ochi de mic cititor. Semnele acelea multe, mărunte, negre pe câmp alb, pot fi copleșitoare la început, chiar dacă pe una dintre pagini sunt doar ilustrații. De aceea, cele mai potrivite pentru cei mici sunt acele cărți care au text scris cu fonturi relativ mari, ușor lizibile, care dau textului un aspect aerisit. În mod ideal, ilustrația sprijină spargerea codului alfabetic (cu alte cuvinte, dacă textul vorbește despre un crocodil, ilustrația arată un crocodil), dar în același timp aduce și lucruri în plus, care dau iz poveștii:  nu tot ce face sau poate gândi crocodilul trebuie îndesat în text, unele aspecte pot fi sugerate de ilustratorii iscusiți.

3. Natura repetitivă a textului

Dacă vrem să ușurăm sarcina cititorilor începători pentru a nu percepe drept frustrantă cerința de a citi o carte întreagă, este recomandabil să avem multe cărți în care o parte din text este repetată, aproape ca un soi de refren. De exemplu, în cartea „O casă mai mică decât o cutie” de Julia Donaldson și Axel Scheffler, apărută la Editura Cartea Copiilor în traducerea inegalabilă a lui Florin Bican, se repetă textul „O, bătrân înțelept, hai, ajută-mi și mie — / Casa mea e mai mică decât o cutie!” (Și în alte cărți de Julia Donaldson apar texte repetate, însă translatorii nu redau întotdeauna repetiția, cu toate că ritmul și rima le-ar permite, iar originalul folosește repetiția …)

O carte ilustrată pentru cei mici, remarcabilă pentru utilizarea repetiției, este „Crocodilul și dentistul” de Taro Gomi, apărută la aceeași editură. Aceasta este de-a dreptul o carte-ecou, în care textul e practic dublat: cele gândite și spuse de crocodil (care merge la dentist cu o măsea cariată și nu are anticipări plăcute) pe pagina din stânga sunt reluate cuvânt cu cuvânt – gândite și spuse – de dentist, pe pagina din dreapta (care nici el nu are anticipări prea plăcute legate de întâlnirea cu crocodilul). Într-un text de mai puțin de 150 de cuvinte (de fapt, mai puțin de 75, am putea spune), autorul ne oferă o carte prietenoasă cu o poveste hazlie, dar și cu mesaj (despre importanța igienei orale), care poate fi citită și recitită cu ușurință de cei mici pentru a-și dezvolta fluența.

Sunt mai mulți scriitori de cărți ilustrate pentru copii care înțeleg importanța textelor-tipar (pattern books li se spune în limba engleză), din perspectiva dezvoltării citirii fluente, cărți scrise în circa 100-150 de cuvinte. Suntem încrezători că în curând vor apărea și autori autohtoni care se gândesc la cei mici și din această perspectivă.

4. Diversitatea textelor

Diversitatea textelor atât ca gen, cât și ca tematică abordată este imposibil de exagerat. Textele de natură informativă (despre categorii de obiecte, aspecte ale lumii vii, ale universului, fenomene naturale sau sociale, dar și cărți care descriu rutine de familie sau obiceiuri) și – în egală măsură – textele narative, poveștile cu personaje și întâmplări diverse, textele în rime, poeziile însoțite de ilustrații frumoase — toate ar trebui să fie bine reprezentate în biblioteca clasei.

Și în școlile din România, suntem siguri, va veni vremea când cărțile pentru copii vor fi folosite mult mai frecvent în sala de clasă atât pentru învățarea citit-scrisului, cât și pentru predarea-învățarea integrată a conținuturilor specifice claselor primare.

Fundația Noi Orizonturi vine în sprijinul școlilor cu colecția sa de cărți bogat ilustrate, accesibile gratuit online în Biblioteca cu scLipici. Aceste cărți abordează o diversitate generoasă de teme apropiate de universul copiilor. Volumele sunt grupate pe patru niveluri de lectură și, deși din ilustrații ne este evident că sunt originare de pe alte meleaguri, ele au ajutat deja mulți copii din România să învețe să citească și continuă să fie folosite ca resursă importantă în numeroase școli (și grădinițe) din întreaga țară. 

Articol de Maria Kovacs