Azi ne bucurăm să marcăm prima Zi națională a lecturii. Este o zi specială care s-a instituit pentru a evidenția importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor.

Ministerul Educației a stabilit că, pentru a marca această zi, în toate școlile din România, în intervalul orar 11.00-14.00, se vor aloca 15 minute pentru lectură, individual sau în grupuri mici, pentru „a promova lectura ca obicei cotidian fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text”. Efectul celor 15 minute de lectură este echivalentul minutului de reculegere dacă ele rămân, pur și simplu, 15 minute rupte de context.

Numeroase studii realizate în SUA pe tema citirii independente susținute (sustained silent reading) de tipul: în fiecare zi de școală, fiecare elev petrece 15 minute citind un text la alegere, arată că acest gen de activitate are o dimensiune a efectului extrem de mică asupra dezvoltării comprehensiunii (adică a înțelegerii textului), chiar dacă se întâmplă zilnic, timp de un an școlar. De circa 4 ori mai mică decât practicile de instruire țintite pe decodare, fluență și comprehensiune. Cu alte cuvinte, cele 15 minute alocate lecturii în această zi, dacă sunt rupte de un context clar definit al învățării, probabil că nu vor avea efect asupra dezvoltării competențelor de citire.

Drumul lung către un cititor competent

Când spunem că urmărim un scop ambițios, ca în fiecare școală, TOȚI copiii să citească, ne referim la mult mai mult decât îndreptarea ochilor spre un text și „măturarea” cu privirea sau rostirea (în gând) a cuvintele scrise pe pagină. Ne dorim cititori competenți și, ca să fim și mai specifici, iată cam ce face un cititor bun:

Înainte de lectura propriu-zisă

• Identifică trăsăturile principale ale textului: se uită la text în ansamblu (cei mici se uită la ilustrațiile din carte, la raportul text-ilustrație, la aranjarea în pagină)
• Anticipează mesajul general (face predicții, se întreabă: despre ce ar putea fi vorba? ce voi afla?)
• Își clarifică sau recapitulează scopul pentru care citește
• Anticipează efortul necesar pentru a citi textul

În timpul lecturii

• Construiește conștient imagini mintale (vizualizează cu ochii minții)
• Desprinde ideile principale, face distincție între ele și cele secundare, de sprijin; rezumă
• Continuă să anticipeze aspecte din ce în ce mai specifice
• Formulează întrebări specifice la care e alert să găsească răspunsuri
• Identifică aspectele care îngreunează înțelegerea textului și folosește strategii adecvate pentru a gestiona dificultățile; decide să continue să citească sau să abandoneze.

După lectura propriu-zisă

• Sintetizează, rezumă mesajul, ideile mari;
• Compară ceea ce știa cu ceea ce a aflat nou;
• Face legături între ideile și informațiile din textul de față și alte texte cunoscute;
• Se gândește cu cine ar putea discuta despre text (suntem ființe sociale …) și ce ar spune;
• Reflectează la efectul, implicațiile, aplicabilitatea celor aflate.

,Oare câți dintre copiii noștri ajung să învețe să facă toate aceste lucruri? Ultimul studiu de la care avem date naționale despre nivelul de literație la copiii de 10 ani este cel din 2011: raportul PIRLS ne spune că 35% dintre copiii noștri sunt cititori slabi; pentru 17% dintre copii, învățătorii consideră că ar fi necesare programe remediale; iar dintre copiii care provin din top 25% familii cu cel mai scăzut statut socio-economic, 62,4% sunt slabi cititori. Sunt cifre foarte îngrijorătoare care ar trebui să ne ghideze prioritățile de acțiune pentru stimularea interesului pentru citit al copiilor din România.

În comunicatul Ministerului Educației din 10 februarie se arată: „rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial.” Dacă vrem însă ca școala să îndeplinească acest rol, înseamnă că școala ar trebui să crească cititori autentic motivați. Sunt trei condiții majore de îndeplinit, ne spun psihologii, pentru a fi motivați pentru un oarecare scop, iar în cazul particular al motivației pentru lectură, e nevoie ca următoarele să se realizeze simultan:

• un grad cât mai mare de autonomie (în a decide ce să citesc, când să citesc, unde să citesc etc.);
• relaționare favorabilă citirii (persoanele semnificative din viața mea să aprecieze și ele citirea, familia mea, prietenii mei, profesorii mei să citească și să aprecieze faptul că și eu citesc, să avem activități plăcute împreună care se centrează pe citire);
• percepția proprie despre competențele proprii de cititor relativ la sarcina de citire din fața mea (dacă mă percep ca insuficient de competent la citirea unui anume text, voi încerca să evit să citesc; dacă însă mi se pare că a citi textul de față este ceva ce pot face cu efort rezonabil, voi fi mai motivat să-l citesc).

Măsura în care cele trei condiții se întrunesc – sau nu – vor defini „cantitatea” de motivație pentru citire.

În lumina acestor lucruri pe care le face un bun cititor (și să ne amintim că dacă un copil se percepe ca fiind insuficient de bun, nu va fi la fel de motivat să citească), este nefericită alegerea domnului ministru de a puncta în mesajul adresat școlilor că „(o)biectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.” (sublinierea noastră). Dacă nu discutăm despre cele citite, nu vom putea să relaționăm, nu vom putea să avem plăcerea confruntării înțelegerilor, interpretărilor diferite care sunt atât de marcate de experiențele noastre de viață diferite.

Dacă nu îi învață nimeni pe copii ce înseamnă să citească un text – fie el literar sau informativ – și să fie alerți la mintea lor în relație cu textul respectiv, nu vor „prinde” drag de citit.

De ce ar mai avea nevoie Ziua națională a lecturii?

Ziua națională a lecturii, cel puțin anul acesta, pare să adauge 15 minute la cantitatea de timp investit în citire. Efectul probabil că se va rezuma la o mai largă conștientizare a intenției statului de a promova importanței lecturii și – probabil – aceasta a fost ținta principală a legiuitorilor. La o citire atentă a Legii nr. 21 din 14 ianuarie 2022 observăm recurența formulărilor „pot organiza”, „pot desfășura”, „pot acorda”. Cu alte cuvinte, e permis sau e posibil „în limita resurselor bugetare și logistice disponibile”. Însă nici înainte de promulgarea acestei legi nu era interzisă nicio activitate dintre cele enumerate ca posibile sau sugerate.
Considerăm că, pe lângă acțiuni de evidențiere a importanței lecturii, avem nevoie de resursele potrivite – cantitativ și calitativ – cu care școala poate crește cititori. Așadar, o zi națională dedicată lecturii o vedem ca o zi foarte potrivită pentru a stimula TOȚI actorii cheie din educație pentru a crea contexte mult mai bune pentru ca școala să crească cititori pe viață.

1. cărți potrivite și la îndemâna copiilor
În primul rând, școala ar trebui să poată oferi copiilor, elevilor, cărți cât mai diverse și mai atractive, cât mai accesibile, cărți în domeniile de interes pentru fiecare, la nivelul de citire al fiecăruia. Dacă, în urmă cu 10-15 ani, nu prea aveam pe piață cărți care să fie atractive pentru cititorii începători, acum le avem. Ele însă nu și-au croit drum încă în bibliotecile școlare. Într-un studiu realizat de Fundația Noi Orizonturi în cursul acestui an școlar, la care au participat 288 de profesori de învățământ primar, din medii diferite (rural, urban) din toate părțile țării, am aflat că doar puțin peste un sfert au o bibliotecă a clasei (adică pot oferi acces facil copiilor la cărți), jumătate nu au o bibliotecă a școlii și peste două treimi nu știu dacă școala are un fond dedicat achiziției de cărți. Ar fi grozav dacă, anual, în săptămâna marcării Zilei naționale a lecturii, fiecare școală ar primi 10 titluri noi de cărți pentru fiecare ciclu de învățământ – apariții din ultimul an. Ar fi grozav dacă profesorii ar fi consultați la alegerea acelor titluri. Fără resurse bugetare și logistice adecvate școala, de fapt, nu poate crește cititori buni.

2. „școli” de pregătire și susținere a cadrelor didactice
De asemenea, școala ar trebui să aibă un program permanent de promovare a lecturii, dar mai ales de sprijin pentru a-i învăța pe TOȚI copiii să citească. E imposibil ca unui copil să-i placă cititul dacă nu se prea pricepe, dacă cititul e o corvoadă. El are nevoie de sprijinul unor profesioniști pricepuți, cât mai devreme în procesul de deprindere a cititului, care să-i ghideze învățarea, care să înțeleagă – ca un bun diagnostician – unde îi sunt dificultățile, care să decidă – ca un bun practician – ce e nevoie să exerseze mai mult, care sunt materialele de învățare relevante ca să depășească acele dificultăți. Un învățător priceput se formează și se susține prin programe de pregătire inițială și continuă de calitate. Programele acestea ar trebui să integreze cele mai recente descoperiri despre știința predării-învățării cititului astfel încât învățătorii să fie adecvat pregătiți pentru a facilita creșterea fiecărui copil cititor. Ar fi grozav dacă, de Ziua națională a lecturii, instituțiile responsabile de pregătirea învățătorilor ar organiza dezbateri, colocvii, analize, prezentări de bune practici pe teme specifice ale predării-învățării cititului, mai ales în contextele cele mai provocatoare. Fără resurse umane continuu pregătite și sprijinite pentru a-și îmbunătăți practicile, școala de fapt nu poate crește cititori buni.

3. strategie de susținere a fiecărui copil, asumată de comunitate
Pe lângă profesioniști pricepuți, școala are nevoie de numeroase persoane de sprijin, voluntari chiar, care să lucreze unu-la-unu cu acei copii care au nevoie de timp semnificativ extins de învățare. Așadar, școala ar trebui să poată să-și construiască o strategie bine fundamentată, sustenabilă, de dezvoltare a competențelor de citire la toți copiii. Această strategie poate fi gândită și implementată cu acele instituții și organizații care sunt azi chemate să marcheze Ziua națională a Lecturii. Această strategie ar fi oglindirea asumării echității ca principiu fundamental al sistemului nostru de învățământ. Ar fi o concretizare a dictonului: fiecare copil contează și contează la fel. Ar fi grozav dacă, de Ziua națională a lecturii, în fiecare cancelarie s-ar întruni reprezentanții școlii, ai părinților, ai instituțiilor și organizațiilor responsabile pentru educație și cultură, să pună cu toții pe masă concluziile procesării datelor pe care le-au colectat în prealabil despre barierele care împiedică succesul la citire al fiecărui copil, să le folosească pentru a fundamenta o strategie incluzivă de creștere a cititorilor și să marcheze ocazia festivă prin rostirea unor angajamente responsabile solemne de acțiune clară și specifică până la următoarea Zi națională a lecturii. Fără o comunitate întreagă în jurul copiilor, școala de fapt nu poate crește cititori buni.

Vă urăm tuturor o Zi națională a lecturii cu cât mai multă conștientizare nu doar a importanței lecturii, ci mai ales a ce-urilor, cum-urilor și cât-urilor când vine vorba despre a crește cititori motivați să citească o viață întreagă. Sperăm într-o Zi națională a lecturii 2023 cu înțelegeri substanțial mai profunde ale sensului lui „a citi”.