Teme de gândire

La Conferința Națională de Literație, dar și în alte discuții pe care le-am purtat în cercuri mai restrânse în ultimii doi ani cu profesorul Charles Temple, ajungem, aproape inevitabil, la subiectul cercetărilor care se realizează în contexte românești despre predarea-învățarea citit-scrisului. Discuțiile pornesc, de regulă, de la ceea ce observăm la copiii care sunt la început de drum în învățarea citirii. Majoritatea claselor de elevi ale căror rezultate la citire le analizăm sunt foarte diverse. Mulți copii nu au fost la grădiniță și este evident că le lipsește expunerea la texte tipărite, orientarea în pagina tipărită, că nu au încă dezvoltate unele lucruri de bază precum direcționalitatea citirii sau conceptul de cuvânt. Observăm și comentăm cât de strâns se leagă cunoașterea literelor și abilitatea de a segmenta cuvinte simple în foneme de decodarea cuvintelor și scrierea lor după dictare. Remarcăm, la elevii mai mărișori, că – prin citire – ei pot încă înțelege „a spune pe litere”, chiar dacă pe alocuri demonstrează că nu mai e cazul să buchisească. Vedem cum – deși citesc suficient de fluent și respectând semnele de punctuație – unii elevi au dificultăți în a-și monitoriza înțelegerea și a apela la strategii de comprehensiune simple (cum ar fi recitirea pentru a te corecta atunci când sesizezi – dacă sesisezi – că ceea ce ai rostit parcă nu are sens). Și facem trimiteri la studii – idei mari sau mai de nuanță – pe care le-am citit din literatura de specialitate anglofonă, pe care prof Temple le recomandă. Și apoi ne gândim ce bine ar fi să avem și noi studiile noastre … Pentru că vrem să știm mai precis unde sunt acele puncte nevralgice care plasează atât de mulți copii din România pe calea eșecului în învățarea citit-scrisului. Vrem să știm multe și este nevoie de multă-multă cercetare.

În Statele Unite și, mai general, în lumea anglofonă, se studiază, de exemplu, aspecte de detaliu precum: câte pagini de materiale tipărite – cărți pentru copii, culegeri de texte – ar trebui să citească un copil la nivelul fiecărei clase primare pentru a progresa lin, conform programei? Invariabil, când ajungem la texte, apare întrebarea: ce înseamnă un text potrivit pentru un copil de clasa 1, a 2-a șamd? De unde știm și cum putem stabili despre un text de ce nivel de lectură
este el? (Aici, în ultimul an am făcut un mic pas în față, grație cercetării echipei de lingviști de la Universitatea de Vest din Timișoara. Dar mai e mult de lucru.)

Apoi, tot cu referire la textele de citit, ca să putem traduce numărul de pagini în recomandare de timp petrecut citind pe unitate de timp, avem nevoie de repere de fluență și acuratețe de citire – câte cuvinte ar trebui să citească în mod corect, pe minut, dintr-un text de dificultate potrivită, un copil mediu de clasa 1 sau a 2-a la început de an școlar sau la capăt de an școlar? Cu cât se poate îmbunătăți fluența citirii în urma unei intervenții bine țintite (și ce înseamnă asta?) de două luni sau de 4 luni șamd.? Avem câteva cercetări, dar ele nu ne vorbesc despre detaliile textelor: știm că 44 de cuvinte corect citite pe minut pare să fie o normă la capăt de clasa 1, dar nu știm ce caracteristici are textul pe care s-a înregistrat acest scor mediu.

Trecând mai departe de „știința citirii”, ne interesează știința predării citirii: care este oare cel mai bun mod de a preda citirea timpurie? Cum se pot echilibra cel mai eficient activitățile de dezvoltare a conștientizării fonologică și în particular fonemice, decodarea, ortografierea, recunoașterea cuvintelor, dezvoltarea vocabularului, comprehensiunea? Ce ocazii de dezvoltare
a citirii ne oferă celelalte discipline din planul de învățământ pentru clasele primare și cum ar trebui ele exploatate pentru dezvoltarea competențelor de bază? Cum se poate realiza
diferențierea instruirii pentru ca niciun copil să nu rămână în urmă sau să bată pasul pe loc?

Cum putem folosi literatura pentru copii (nu doar poveștile, narațiunile, ci și textele expozitive construite în special pentru copii, altele decât cele din manuale) pentru același scop al dezvoltării citirii?

Și, bineînțeles, decurgând și din natura interacțiunilor noastre cu învățătorii, ne preocupă pregătirea lor inițială și continuă. Ne gândim, împreună cu alți profesori – implicați în formarea inițială și continuă a învățătorilor – care sunt ingredientele celor mai reușite programe de pregătire pentru predarea cât mai eficientă a citit-scrisului, ce modele de formare, ce resurse și experiențe de învățare ar fi necesare pentru cât mai buna pregătire a învățătorilor. Cum s-ar putea experimenta modele noi? Ce ar trebui studiat, cercetat în acest sens? Ce rol pot avea aici
organizațiile profesionale?

Discuțiile noastre despre predarea și învățarea citit-scrisului în contextul românesc oglindesc numeroase provocări și aspecte critice ce necesită atenție sporită. Este esențial să ne apucăm să cercetăm aceste aspecte pentru a identifica aspectele care afectează performanța elevilor în învățarea citit-scrisului.