Charles Temple, Ph.D

Pentru a urmări explorarea, de către cei mici, a unui sistem de scriere, noi, profesorii, trebuie să ne „de-centrăm” gândirea. Acesta este termenul psihologului Jean Piaget pentru a denota arta de a adopta perspectiva cuiva care nu știe ceea ce știm noi. Este un exercițiu provocator să lăsăm deoparte tot ceea ce știm de ani de zile despre alfabet, ortografiere și scriere și să ne imaginăm ce se întâmplă în capul unui copil care tocmai își dă seama ce este scrierea și cum funcționează. Exercițiul poate fi revelator.

Descoperirea literelor

Ne-am putea închipui că învățarea scrierii începe cu litera A. Dar înainte ca un copil să fie pregătit să se concentreze asupra literelor individuale, el trebuie să treacă prin multe descoperiri.

Priviți figura alăturată. Acestea sunt exemple de scris de copii de patru ani ale căror limbi materne erau engleza, araba și respectiv ebraica. Puțeți ghici care text a fost scris de care dintre copii? Niciunul dintre copii nu a scris scrisori reale, dar fiecare a surprins câteva aspect ale scrisului în limba proprie. Întregul (aspectul general al scrisului) a precedat părțile (literele specifice). (sursa: Jerome C. Harste, Virginia A. Woodward și Carolyn L. Burke, Language Stories and Literacy Lessons, Portsmouth, NH: Heinemann, a division of Reed Elsevier Inc., 1984).

Marie Clay, un psiholog strălucit din Noua Zeelandă, a studiat textele scrise de copii cu vârste între 3 și 5 ani și a identificat mai multe principii pe care aceste texte le reflectă.

1. Principiul recurenței: Spre deosebire de desenarea unei imagini, atunci când scriem cu litere de mână, facem același tip de mișcare iar și iar.
2. Principiul liniarității: În sistemele de scriere occidentale, trasăm semne care sunt așezate pe orizontală.
3. Principiul generativ: Cu un număr limitat de semne în combinații diferite, putem produce o cantitate infinită de scriere.
4. Principiul flexibilității: Un copil poate bănui că există un set fix de litere, dar continuăm să fim surprinși de cele necunoscute. Deoarece literele pot fi scrise în multe fonturi diferite, ce diferențe sunt variații posibile ale aceleiași litere? Care semne indică litere diferite? Și dacă adaug niște linii la o literă pe care știu să o fac, pot crea o literă nouă?
5. Direcționalitatea: Indiferent dacă sora mea îmi întoarce spatele sau stă cu capul în jos și picioarele în sus, eu știu că este sora mea. Dar când d îmi întoarce spatele, devine o nouă literă: b. Același lucru se întâmplă când d stă cu capul în jos: p. Cât de ciudat! Nu multe alte lucruri din această lume își schimbă identitatea schimbându-și orientarea.
Will, în vârstă de patru ani, și-a scris numele corect de la stânga la dreapta, apoi i s-a așternut pe față îndoiala și a adăugat rapid ILL, de la dreapta la stânga.

Descoperirea ortografiei

Cum descoperă un copil cum funcționează ortografia?

În multe limbi, copiii memorează cântecul alfabetului (adică numele literelor) înainte de a începe să învețe să scrie. Apoi, când scriu, foarte mulți dintre ei folosesc strategia numelui literelor (de exemplu, „ce” în loc de /k/, „ef” în loc de /f/). Încep prin a izola fiecare sunet pe care îl aud într-un cuvânt pe care doresc să-l scrie (de obicei este un fonem, dar poate fi o silabă). Acum, provocarea lor este să potrivească sunetul/ sunetele numelui unei litere care se apropie cel mai mult de sunetul din cuvântul pe care doresc să-l scrie. Rețineți că de obicei potrivesc cu sunetul pe care îl aud atunci când pronunță numele literelor, deoarece cunosc deja numele literelor, dar nu și sunetele pe care literele le reprezintă în mod convențional.
În figura de mai jos, observați ortografierea cuvântului „cere-ți” în mesajul „Felix, cere-ți scuze de la Viki” (copil 5 ani)

Dezvoltarea scrisului

Dacă urmăriți ortografierea inventată de un copil timp de mai multe luni, veți observa probabil că eforturile de a reda mesaje în scris trec prin mai multe etape. Cercetătorii de la Universitatea Virginia au denumit în moduri diferite aceste etape, dar aici vom folosi ca prim reperr denumirile formulate de Richard Gentry.

Etapa pre-comunicativă. Aici copilul notează litere la întâmplare fără a încerca să le asocieze cu sunete. Temple și colaboratorii numesc această etapă pre-fonemică, deoarece copilul poate folosi literele ca suport de exprimare a unor idei (el își imaginează că exprimă ceva).

Etapa semi-fonetică/ semi-fonemică. În această etapă, copilul reprezintă prin ortografiere inventată (prin litere asociate parțial cu sunetele auzite) câteva sunete pe care le aude mai proeminent în cuvânt – de obicei sunetul inițial, un sunet de pe la mijlocul cuvântului (dacă e cazul) și consoana finală, însă mai rar vocalele. Copilul abia începe să izoleze fonemele în cuvinte și poate întâmpina dificultăți în a se concentra asupra unităților de cuvinte suficient de sigur pentru a reține un cuvânt în minte în timp ce îi izolează fonemele. Copilul demonstreză abia începuturile abilităților de decodare.

Etapa fonetică sau a numelui literei. Copilul în această etapă folosește de obicei strategia numelui literei pentru a scrie atât consoanele, cât și vocalele. El dă dovadă de abilități de izolare a fonemelor și explorează în mod activ modalități prin care literele ar putea reprezenta sunete. Copilul abia începe să citească cuvinte și, din citire, va observa moduri convenționale în care sunetele sunt reprezentate de litere. Va observa, de asemenea, că învățarea îl va propulsa către etapa următoare.
Etapa de tranziție. Aici copilul folosește multe aspecte ale ortografierii convenționale pentru vocale, grupuri de litere etc., dar adesea le folosește incorect.

Etapa convențională. Aici majoritatea cuvintelor scrise se potrivesc cu ortografierea din dicționar.

Învățarea prin descoperire: ce ar trebui să facă profesorii?

Profesorii înțelepți îi încurajează pe copii, de la nivelul preșcolar, să se exprime în scris, în orice mod pot. Cercetările de referință au arătat că scrierea cu ortografie inventată accelerează nu doar procesul de ortografie corectă a cuvintelor, ci și procesul de decodare a cuvintelor.
Cercetătorii au constatat și au confirmat repretat relațiile dintre ortografia timpurie și citirea timpurie. În țările anglofone, au fost dezvoltate două programe de predare-învățare care țintesc simultan recunoașterea cuvintelor și ortografierea, care sunt folosite de mii de profesori.
Este important ca profesorii să urmărească copiii cu atenție și să fie pregătiți să-i învețe ortografierea corectă a unui anumit sunet sau a unui anumit cuvânt atunci când observă că un copil folosește consecvent ortografii „inventate”. De asemenea, este important să înconjurați copiii cu texte scrise corect, chiar dacă încurajați autoritatea creativă și inventivă a copiilor. Învățarea prin descoperire este productivă, dar dorim să evităm situațiile în care copiii sunt lăsați să „inventeze” prea mult timp.

Rutine de predare a scrisului la cei mici

Texte tipărite. Mediul clasei ar trebui să reflecte exemple de scriere convențională, cu litere suficient de mari pentru ca toți copiii să le poată citi cu ușurință. Acestea pot fi afișe cu poezii și imagini, legate de ceea ce se învață. Materialele expuse ar trebui să fie afișate suficient de mult pentru a fi văzute des, dar schimbate suficient de frecvent pentru a trezi interesul copiilor. Pe pereți ar trebui să fie afișate și alfabetare, cu litere mari și mici și imagini reprezentative.

Pereți de cuvinte. Când copiii din clasă scriu, sau simulează „scrisul”, despre același subiect, ei probabil că vor folosi un set de cuvinte specifice. Profesorul le poate atrage atenția asupra acestor cuvinte cheie, le poate scrie cu litere mari pe bilețele sau benzi de hârtie și le poate lipi / expune pe perete. Va fi de ajutor să adăugați o imagine pentru a identifica subiectul sau chiar imagini specifice pentru fiecare cuvânt.

Scrisul în centrele de joacă. În grădiniță și clasa pregătitoare, centrele de joacă ar trebui să includă activități de scriere. Copiii se pot juca „de-a doctorul” care scrie rețete, pe care un „pacient” le duce la „farmacie”. Poate exista un „magazin alimentar” unde copiii își duc „lista de cumpărături”. (Exemplul alăturat este o rețetă scrisă de un „medic”, generată spontan acasă de un copil de 3 ani – medicul prescrie tratament cu ceai fierbinte și miere).

Scrisul acasă. După cum sugerează „rețeta medicului”, cu puțină încurajare din partea părinților, copiii mici se bucură să creeze tot felul de note cu scriere simulată. Ei pot scrie liste de cumpărături înainte de a merge la magazin, invitații pentru ziua de naștere, scrisori către Moș Crăciun și orice alte forme la care imaginația tânără le poate gândi.

Scrisul în alte activități. Copiii pot fi încurajați să scrie invitații altor copii la evenimente speciale sau să scrie agende pentru activitățile zilei. Copiii pot scrie rețete pentru proiectele de gătit în clasă sau instrucțiuni pentru îngrijirea unui animal de companie din clasă. În toate astfel de activități, este încurajată scrierea inventată a literelor și ortografierea inventată a cuvintelor.

Scriere interactivă. Ca demers cotidian, profesorul poate facilita o discuție despre un eveniment interesant, apoi le poate cere copiilor să repete câteva propoziții pe care să le dicteze profesorului, care să le scrie pe tablă sau pe hârtie. Demersul este același ca la abordarea bazată pe experiența limbii (ABEL), doar că aici profesorul le cere copiilor sî rostească fiecare cuvânt și să asocieze câte o literă pentru fiecare sunet. O variantă a activității este scrierea în comun: chemați copiii în față clasei ca să scrie ceea ce cred ei că este litera potrivită pentru fiecare sunet. (Profesorul are la îndemână rolă de hârtie lipicioasă pentru a acoperi orice greșeală de ortografie, astfel încât un alt copil sau profesorul însuși să poate scrie varianta corectă peste cea incorectă).

Mesajul de dimineață. Profesorul poate pregăti un mesaj scris pe o coală de hârtie mare afișat la începutul fiecărei zile de școală. Mesajul poate avea următoarele elemente: salut adresat clasei, data, informații despre vreme, despre zile de naștere și programul zilei. Mesajul poate fi pregătit în întregime în prealabil de către profesor, sau poate fi realizat apelând la copii care să dicteze textul sau apelând cu scriere în comun.

Rutine didactice de scriere pentru copiii mai avansați

Scrierea interactivă și mesajul de dimineață continuă adesea în clasele 1 și a 2-a. O completare importantă în clasele 1, a 2-a și mai sus este atelierul de scriere.

Atelierul de scriere. O modalitate populară de a încuraja elevii să se exprime în scris este organizarea unui atelier de scriere. Un atelier de scriere poate avea doar trei pași:

1) Pregătirea pentru scriere. În etapa de pre-scriere, elevii sunt încurajați să aleagă un subiect, o temă, și să se gândească la ce ar putea scrie despre asta. Elevii mai mici sau mai puțin experimentați se pregătesc pentru a scrie desenând o imagine despre subiect în caietele lor. Elevii mai mari fac brainstorming pentru obține o listă de idei. Unii elevi pot desena diagrame, cum ar fi harta semantică. O hartă semantică are tema principală scrisă într-un cerc în centru, iar ideile sau temele secundare conexe sunt aranjate ca sateliți în jurul temei principale. După brainstorming (și obținerea listei) sau desenarea hărții semantice, elevii pot discuta (dar nu prea mult) cu un partener pentru a colecta mai multe idei despre tema lor.

2) Prima versiune. Odată ce elevii au câteva idei despre ce să scrie, ei pot schița ideile lor. Pentru începători, aceasta poate fi un scurt text explicativ pentru desenul lor. (Amintiți-le să lase loc pe pagină pentru a scrie textul). Alții pot scrie pe ficare a doua linie din caietul liniat pentru a insera ulterior alte idei sau reformulări pe rândurile rămase goale.

3) Prezentarea lucrării. Tuturor scriitorilor le place să împărtășească ceea ce au scris. Elevilor li se poate cere să împărtășească ce au scris cu un coleg sau cu un grup mic de colegi. Câțiva elevi pot fi invitați să prezinte în fața întregii clase. Identificați și chemați în fața clasei pe rând „autorii” care doresc să împărtășească. Atenționați „ascultătorii” cum să fie un „public bun”. Le puteți cere să se gândească la un lucru pe care îl găsesc demn de lăudat după ce au urmărit autorul și la o întrebare de adresat acestuia.

 Lecții focalizate

Când observă textele prezentate de copii într-un atelier de scriere, profesorul află ce trebuie să-i învețe în continuare (pe unii copii). El poate proiecta lecții scurte (cam de 10 minute) pentru a preda un aspect specific al scrisului. Aceste lecții pot fi focalizate pe detalii cum ar fi folosirea majusculelor, a semnelor de punctuație sau alegerea atentă a cuvintelor descriptive. Prezentăm mai jos un format comun pentru o lecție focalizată:

A) Creați un exemplu de text cu un anumit aspect de îmbunătățit; acest aspect va fi punctul central al lecției.

B) Prezentați copiilor exemplul și cereți-le să lucreze cu dvs. pentru a îmbunătăți textul respectiv.

C) Ajutați elevii să identifice problema și să se gândească la soluții. De exemplu, „Fiecare propoziție începe cu literă mare” sau „Când descriem ceva, căutăm cuvinte care să redea ce vedem, ce auzim, ce simțim (prin pipăire, miros, gust)”.

D) Cereți elevilor să lucreze în perechi și să-și revizuiască reciproc lucrările, cu atenția focalizată pe aspectul tocmai discutat. Cereți-le să sugereze corecții sau îmbunătățiri ale compunerilor colegilor.

E) La elevii mai mari, fiecare lecție focalizată poate conduce la adăugiri în lista de verificare pentru revizuirea textului/ editare, pe care elevii o pot folosi când își revăd și îmbunătățesc propriile lucrări.

 Vizualizează interviul cu dr. Charles Temple