În România, prea mulți copii nu reușesc să învețe să citească și să scrie suficient de bine până la capătul clasei a 4-a pentru a putea accesa programele școlare de gimnaziu. Nu vorbim aici de citire fluentă și cu expresivitate (deși acestea au un rol important în înțelegerea celor citite), nici de folosirea corectă a cratimelor și numărul corect de i-uri la pluralul articulat al substantivelor ce se termină în u. Vorbim de citire și scriere cu sens care trece dincolo de o notă în catalog.

Cunoaștem cu toții acel procentaj de peste 40% (și câteodată mai aproape de 50%) al copiilor de 15 ani care, conform evaluărilor PISA, nu citesc cu înțelegere. Bănuim că o parte dintre ei nu doar nu înțeleg ceea ce citesc, ci nu pot citi nici măcar cerințele din testele de evaluare a abilității de citire. În plus, știm că nu puțini copii abandonează școala până să ajungă la momentul acelei testări. Ne place sau nu de evaluările comparative internaționale de tipul PISA, dintre țările Uniunii Europene, ba chiar și dintre unele țări vecine ale Uniunii, inclusiv din Balcani, România are cel mai mare procentaj de copii de 15 ani etichetați ca „underachieving” (care au rezultate nesatisfăcătoare): 46,6% (Eurostat). E evident că nu facem bine ceea ce facem.

Dorim să aflăm ce ne spune știința despre cum învățăm să citim, ca să putem eficientiza munca profesorilor din învățământul primar, ca să putem veni în sprijinul pregătirii lor mai bune pentru a-i învăța pe toți copiii să citească și să scrie până la finalul clasei a 4-a.

În acest context național, în cadrul programului Școli cu ScLipici, stăm de vorbă cu dr. Charles Temple, profesor emerit de literație la Hobart and William Smith Colleges, Geneva, NY (SUA), consultant în numeroase proiecte internaționale pe tema literației și gândirii critice, voluntar în proiecte de dezvoltare a literației derulate în România încă din 1997, autor a numeroase cărți despre învățarea citit-scrisului, dar și autor de literatură pentru copii.

În interviu, profesor Temple trece în revistă orientările majore și descoperirile-cheie cu efect direct în domeniul științei predării cititului, concluziile Panelului Național de Citire din SUA (2000) și recomandările pentru prioritizarea a cinci arii de dezvoltare a cititului, modelele conceptuale despre citire (viziunea simplă asupra citirii versus viziunea citirii active) și concluzionează următoarele: în literatura de specialitate anglofonă, cel puțin, există suficient de multă bază științifică pentru a ne convinge care sunt practicile eficiente și unele dintre aceste lucruri le știm de mai multe decenii, însă la nivel global continuă să existe sute de milioane de copii care nu au învățat să citească până la 10 ani. Știința doar nu poate să ajute. E nevoie de acțiune, de proiecte și programe – precum Școli cu scLipici – prin care profesorii și decidenții adoptă aceste practici solid fundamentate științific pentru a reduce sărăcia învățării (a cititului).

Vizualizează interviul cu dr. Charles Temple